Archive for the ‘educatie’ Category

Revolta unei maimute

maimuta

Odată o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A explodat: „Surate, sunt foarte ofensată
Că-n jungla hominidă superevoluată
A apărut o teză, vădit maliţioasă,
Homo ar descinde din stirpea noastră aleasă…
Eu protestez sălbatic, rănită în mândrie,
Că se propagă-n lume asemenea prostie.
Dacă-ntâlniţi un singur nepot pitecantrop,
Atunci, pentru banane să vă urcaţi în plop…
Nu sufăr comparaţii cu tristul regn uman,
Sunt mulţumită, nene, că-s pur orangutan.
Eu, chiar să mă oblige în vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator;
Şi cum progenitorii maimuţă m-au făcut,
Sper să n-ajung ca omul, un josnic involut!

Păi, s-a văzut vreodată la noi atâta ură?
Oare la noi se minte, se junghie, se fură?
Nu veţi vedea prin lume, cât timp purta-vom coadă,
Gorile divorţate şi prunci lăsaţi pe stradă.
Cine-a văzut în hoardă vreun iraţional
Tâmpindu-se cu droguri, sau homosexual?
Nu inspirăm Marlboro, nu traficăm muniţii,
Nu prea avem ştiinţă, n-avem nici superstiţii,
Nici cârciumi, nici spitale, nici case de nebuni,
Şi nu plătim pe alţii să facă rugăciuni.
Aţi întâlnit prin codri vreun cimpanzeu beţiv,
Gibon care să-njure sau pavian parşiv?
Cât am umblat eu creanga, scuzaţi, n-am observat
În obştea simiască, cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de-aşa zise mame.
Lipsesc şi teroriştii, n-avem corupţi, nici duri,
Nici ţari, nici prim-miniştri pe care să-i înjuri.
La mondiale suntem cu mult în urmă noi,
Încât n-am fost în stare de nici un prim război.
Noi n-am avut ev mediu, ci numai mediu pur,
Lipsit de inchiziţii, de orizont obscur,
Noi n-avem drepţi în temniţi, nici versuri puse-n lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri.
E drept, n-avem miliţii în junglă, dar nici mafii,
N-avem un staff al morţii, n-avem nici măcar stáfii!
(E trist s-ajungi vreodată privit la Zoo Park
Dar maxima ruşine-i să pui pe alţii-n ţarc).

Eu vă invit pe toate acum la raţiune:
Nu promovaţi această credinţă de minune;
Să nu apară-n junglă manipulări în masă,
Cu dogme şi partide cu lupta lor de clasă.
Mă tem că ne pândeşte o nouă cruciadă,
O convertire a hoardei în monştri fără coadă.
De-o să vedeţi vreodată c-am coborât din pom,
Maimuţărind făptura care îşi zice om,
Opriţi-mă la vreme, să nu evoluez
Şi, ajungând ca lumea, să nu ştiu ce să crez.

I-adevărat că omul a coborât, ca soi,
Dar, bre, fiţi rezonabili, n-a coborât din noi.”

cratie originala
Florin Laiu | Stihuri de altădată, editura GRAPHE, Cernica 2005

Preluat de pe blogul:

http://blog.360.yahoo.com/blog-rHS7H2kicqrY99QZ6HylJyiZrlVr2c9TJw–?cq=1&p=364

Stare de fapt in Romania

Iata ca am gasit si oameni care canta realist. Walter este unul dintre cei care spun lucrurilor pe nume, asa cum doar putini stiu sa o faca. Canta despre o stare de fapt in minunata noastra tara, Romania. Poate ca nu la asta se asteapta unii de la mine, insa motorul meu il reprezinta altceva decat asteptarile oamenilor. Avem ce sa aratam lumii si avem ce sa punem la bataie. Dar mai lesne ascundem si inchidem in cufare ferecate si indesate in adancurile sufletului, darurile noastre ce ne-au fost date. Sau le folosim in alte scopuri decat cele pentru care ne-au fost date. Versurile spun destul.

Vino mama sa ma vezi – pamflet – graduare

diploma

Vino mama sa ma vezi

Poti acum sa ma pozezi,

Mi-am luat roba, toga-n cap,

Am licenta-asigurat’.

-

Fac spagatu’, fac ce vrei

Acum sunt cu fratii mei.

Am hartie’n buzunar

Scrie-n literi de tipar.

-

E manjita – nu conteaza,

N-o sa bage nimeni seama.

Eu am luat-o ‘i buna treaba

Ma mandresc acum si gata.

-

N-or sa stie ai mei frati

Cat furat-am eu pe-aici…

Nu ca…hotii, ci lucruri mici,

Un eseu, un referat…

-

Da, si ce… am copiat.

Dar, daca profii ne-au lasat…

Pacatu’ lor, eu… ce sa fac?

Sa nu profit, n-ar fi… pacat?

-

Dar stii vorba-ceea…

Domnul fie laudat!

El in toate ne-a indrumat

Si-n toti anii El ne-a ajutat.

-

Si daca astea nu-s de-ajuns

Mai facem altele in plus,

Ca Domnu’ iarta pacatosii

Chiar daca tu nu crezi, sa stii.

Ionut Neda, 20 Iun. 2009

Dedicat  absolventilor Facultatii de Teologie Baptista – Universitatea Bucuresti, promotia 2009, dar si celor care “se simt”.

N-ar fi bai daca ar recunoaste ceea ce au facut, pentru ca, admitem cu totii, se practica ( si la case mai mari, mai mult sau mai putin).

Problema este ca ei, cu totii pun aceste realizari pe seama unui Dumnezeu drept, Cel care este Adevarul, Lumina…

Ori, dati-mi voie sa va spun ca, in metodele de lucru ale lui Dumnezeu, nu intra “compromisul” si asta afirma chiar ei, teologii, contrazicand astfel spusele cu chiar faptele lor. Dar atat studentii cat si cadrele didactice nu se dau inapoi de la a introduce metodele proprii de lucru in “Lucrarea Lui Dumnezeu”. Lucrarea cui?!? Da, afirma cu tarie ca “lucrarea lor” este … lucrarea lui Dumnezeu. Se pare ca nu se vrea sa se faca diferenta intre aceste doua lucrari complet diferite: a mea/noastra si a Lui.

Te vei duce acasa si vei fi o marturie “buna” intre oamenii unde Dumnezeu te va pune  si vei spune ca El (Dumnezeu) te-a ajutat sa faci facultatea, ca El este cel care te-a facut cel care esti acum.  Iti vei pune o masca frumusica de “frate sfant si smerit” si, lucrul pe care il consider cel mai grav, este acela ca…

multi te vor lua drept exemplu.

Eu unul ma straduiesc sa ma indepartez de astfel de invatatura, si sa caut Adevarul acolo unde este, nu acolo unde ni se arata. Va indemn pe toti sa faceti asta, si daca esti pacatos, macar fii ca mine… sincer!

Ma sustii, ma aprobi sau nu, astept comentarii. Trebuie sa mai adaug ca cele scrise mi le asum ca fiind o mustrare pentru indreptare pentru toti acei care stiu ca au facut asta. Deasemeni afirmatiile mele se bazeaza pe faptul ca am fost student al acestei facultati, sunt unul care “a pipait si mirosit”. Si sunt multe care inca nu s-au spus, dar sunt stiute acolo…sus.

Acesta poate fi  si un partial raspuns pentru cei care se intreaba – de ce am renuntat la a termina FTB.

Akiane

Poti sa ii spui minune sau miracol sau…cum vrei. Esti pasionat de arta, de pictura, de frumos, de creatia lui Dumnezeu sau de Dumnezeu insusi? Akiane este aici pentru tine.

Aceasta este misiunea ei: sa Il prezinte pe Dumnezeu oamenilor, sa arate o mica parte din ceea ce este El, si asta o face prin imagini.

S-ar putea ca darul tau sa nu fie la fel de vizibil ca al ei, si s-ar putea sa nici nu il observi inca. Cauta sa gasesti acest dar in tine, pentru ca Dumnezeu a pus in noi cate putin din ceea ce este El si din frumusetea Lui.

momeala pe timp de…”criza”

Din categoria “ce mai nascocesc alesii nostri ca sa ne inchida gura pe timp de criza”, iata ca face parte si decretul de lege potrivit caruia zilele sarbatoriirii  Rusaliilor (Pogorarea Duhului Sfant), sunt adaugate in lista zilelor libere (in care nu se lucreaza).

A trecut ceva timp de cand legea a fost aprobata, dar iata ca a venit si vremea sa fie pusa in aplicare.  Zis si…facut?! Ca printr-o minune, din partea firmei in cadrul careia sunt angajat, am primit vestea weekend-ului prelungit cam indoielnic, ce-i drept. Si asta pentru ca, de celelalte zile “nelucratoare” nu am avut privilegiul sa ne bucuram pe deplin. Nu, pentru ca am “recuperat” de obicei intr-una sau mai multe zile de sambata.

Nu stiu cate dintre firmele de pe la noi respecta aceasta lege, si nu stiu (dar intuiesc) nici cat de controlati sau sanctionati sunt cei care nu respecta legea.

Ca veni vorba… “Legea” este una singura si anume, Legea lui Dumnezeu. Aceasta lege, ne spune ca trebuie sa fim supusi stapanirilor pamantesti (conducatorilor firmelor, institutiilor, localitatilor si ai tarii), dar numai daca nu sunt ei insisi impotriva Legii lui Dumnezeu.

Este bine de stiut lucrul acesta, mai ales cand stii ca nu te poti pune cu Dumnezeu. Si inca ceva… Cei care se declara “copii ai lui Dumnezeu” se pare ca ignora aceste lucruri. Ba chiar sunt unii, pe care ii stim cu totii (ca isi fac si ei campanie), care chiar vor sa ajunga acolo sus (in parlament) “ca sa ne mearga mai bine”  si care pun ei insisi legile pamantesti mai presus de Leega lui Dumnezeu.

Cu asa pastori… asa oite.

“blog counter” sau… un alt fel de reclama?!

blog_postviews

Hei, ia priveste ce mult am urcat! Sunt tare, nu-i asa? Sa vezi ce impact o sa am cand or sa vada oamenii ce pozitie ocupa blogul meu!…

Vi se pare cunoscut, nu? Miroase a putina mandrie amestecata cu siretlic si spirit de competitie (care este bun, dar pana la un punct).

Parere personala si sincera pur si simplu. Cred ca nu avem nevoie de asta, si ma refer la “counter-ul” din pagina, care este vizibil (sa nu mai amintim ca unii au chiar mai multe). Da, cred ca este necesar pentru mine, sa stiu daca citeste cineva ce am scris, sa stiu daca mai are rost sa continui. Cred deci ca acolo unde se poate, este bine sa il lasam “ascuns” in panoul de control si sa il vizitam din cand in cand.

Pentru mine a fost si este o mare ispita in a clasifica un blog/site dupa numarul de vizitatori, mai degraba decat dupa continut. Un exemplu concludent ar fi acesta: paginile care vorbesc despre frumusete, sport sau showbiz… sunt foarte citite, dar cititorii pot fi doar curiosi, ori cautatori de barfe online. Un alt motiv este acela ca “se pun” si vizitele din curiozitate. Ma refer aici la scena aceea in care vizitezi un blog cu continut interesant pentru tine, si arunci o privire si asupra listei cu prieteni sau “blogroll”, si omu’ acolo poate are si ce nu ai vrea sa vezi. Dar tu intri la el ca si viziator, iar el creste cu o pozitie in “za liszt”, pozitie care nu reflecta calitatea paginii.

La mine nu se pune si sper ca nu se supara nimeni. Te provoc astfel sa citesti continutul, si daca esti de parere ca merita, spune mai departe. Si daca ma sustii, anunta-ma si pe mine!

cobori Doamne pe pamant

Am gasti acest post pe www.hux.ro si cred ca merita vazut. Pentru aceia carora va lipsesc parinti, bunici sau strabunici care ne amintesc de vremurile prin care ei au trecut. Te face putin melancolic…

cultura I

 

Ce este cultura? Avem nevoie de ea? Ce spune Biblia despre asta? Sunt cateva din intrebarile pe care un crestin ar trebui sa si le puna pentru ca in functie de raspunsul la aceste intrebari, vei sti sau nu, sa apreciezi cultura si oamenii culti. Asta nu inseamna ca nu trebuie apreciati cei cu lipsa de cultura, ci trebuie incurajati.
Astazi se pare ca lumea crestina tinde sa ramana mult in urma in ceea ce priveste cultura. Afirmatia este pur obiectiva si reflecta concluzia mea asupra a ceea ce inseamna “preocupare de crestin in lumea postmoderna”, adica modul in care oamenii aleg cum sa isi petreaca timpul, unde sa se implice, ce informatii sa acceseze. Poate ca cei cativa care se arata prin reviste, radio, tv sau internet, reprezinta majoritatea oamenilor interesati de cultura(dintre credinciosi). Raman totusi ceilalti credinciosi care s-ar putea sa creada ca mantuirea este tot ceea ce le trebuie. Dar daca ne gandim ca suntem chemati sa ducem Vestea Buna semenilor nostri, vedem ca un rol important il are cultura in viata de credinta si mai ales in relatia cu oamenii, semenii nostrii.
Cultura este expresia nevoii de cunoastere pe care o avem din Dumnezeu. Totodata reprezinta si modul prin care oamenii sunt creativi, atribut pe care il avem tot de la Creatorul nostru. Daca refuzam sa avem cultura, putem spune ca am refuzat sa traim dupa tiparul pe care Creatorul l-a asezat in vietile noastre. Am sa redau mai jos, ceea ce spune Dictionarul Explicativ al Limbii Romane despre acest cuvant:
CULTÚRĂ, culturi, s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoştinţe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoştinţe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ♢ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoştinţe universale multe şi temeinice. – Din fr. culture, lat. cultura.
Din definitie rezulta ca este o valoare. Cultura iti poate da suficienta cunoastere incat sa poti sa “raspunzi in fata oricui iti cere socoteala de credinta ta” iar daca esti credincios, trebuie sa dai socoteala in orice moment. Credinta si neprihanirea primita prin Isus si Duhul Sfant, sunt pretuite in in general, de Dumnezeu, iar de oameni mai putin. Cultura este insa o valoare Pentru oamenii necredinciosi, este un atu pe care noi ar trebui sa il avem, si pentru care, oamenii vor fi mai deschisi in legaturile cu crestinul, si totodata o poarta catre cunoasterea lui Dumnezeu.
Vedem ca avem de-aface atat cu valori materiale, cat si cu valori spirituale. A avea cultura, cred eu ca inseamna nu sa ne insusim aceste valori, ci mai degraba sa le cunoastem. Este evident ca nu putem cunoastem totul (cf. Biblia), dar putem si trebuie sa cunoastem valorile prezente ale lumii in care traim, la fel cum si Apostolii din NT au cunoscut valorile grecesti sau valorile egiptenilor, nu doar pe cele ale evreilor, sau ale romanilor in timpul ocupatiei. Iata ce spune Immanuel Kant:”Un popor fara cultura este un popor usor de manipulat”. Nimeni nu vrea sa se lase manipulat, dar multi o fac implicit, neasumandu-si identitatea data de Dumnezeu, pe care o avem in mijlocul unei culturi (sens de-  obiceiuri si valori spirituale si materiale ale unui popor), in care Creatorul ne-a asezat.
Voi continua…

mamei…

Mamei…

Din multele cuvinte ce există
Din multe nume ce-n lume persistă
Dicţionare chiar de-ai răsfoi pe rând
Mereu îţi va rămâne întipărit în gând
Un nume, un cuvânt fără-asemănare
E Mama cum o ştim, e Mama iubitoare

Ai meditat vreodată, în drumul tău prin viaţă
Cine ţi-a dat cu drag întâi a ei povară?
Cine cu gingăşie pe braţe te-a purtat?
Cine de-atâte ori prin lacrimi şi oftat…
Ţi-a demonstrat că-i gata să-ndure pentru tine
Orice pe lumea asta, doar tu să te simţi bine.

Nu e uşor s-aduci un nou vlăstar pe lume
Să-l creşti în spirit sfânt când răul e la culme
Şi totuşi străduinţa, priceperea, răbdarea
Unite cu dorinţa, iubirea şi ardoarea
Fac din multe mame tot ce-i mai frumos
Şi primul îndreptar spre ceruri, spre Hristos.

O, mamă, mamă dulce meriţi tot mereu
Să fii pomenită la bine şi la greu
Căci în orice stare gândind doar la tine
Totul pare altfel, toate merg mai bine
Căci ai influenţă noi te preţuim
Vrem să fii alături, uniţi să trăim.

Dar vedem că soarta nu-i aşa miloasă
Şi din multe case lipsă-i cea ,,Frumoasă”
Lăsat-a în urmă chiar copii micuţi
Soţ, rude, vecini, mii de cunoscuţi
Ce cu întristare şi veşnic oftat
Păstrează simbolul celei ce-a plecat.

Dar pe lângă toate o nădejde-i vie
Despre întâlnire sus în veşnicie
O, ce revedere, ascultaţi copii
Mama vă aşteaptă sus în veşnicii
Dar reîntâlnirea depinde de voi
Ţintiţi sus cu mama? Sau daţi înapoi.

Ferice însă-i casa acolo unde este
Un nume de mămică real şi nu poveste
Acolo-i fericire, iubire, ocrotire
Păvază pentru toţi şi bună-nvoire
Căci numai o mămică poate poseda
Aceste calităţi spre a le demonstra.

Mă-ndrept spre voi acuma şi vă privesc cu drag
Doresc s-aveţi în mână al veşniciei steag
Vă vreau ca pe Maria curate şi sfinţite
Ca Ana pe genunchi rugaţi-vă fierbinte
Luptaţi ca şi Estera pentru tot neamul vostru
Slăviţi pe Creatorul, pe Dumnezeul nostru.

Fiţi o pildă vie, fiţi mândre de voi
Fiţi ajutătoare în orice nevoi
Rămâneţi tot mame orice s-ar ivi
Chiar o lume-ntreagă de v-ar ispiti
Dovediţi că sunteţi tari şi devotate
De-a păstra cu cinste numele din carte.

Transmite-ţi şi celor ce acum sunt fete
Şi doresc din suflet ce-aud să înveţe
Că atunci în clipa când mame vor fi
Tot ce-au învăţat să poată păzi
Ca astfel în viaţă oricând să arate
Acele trăiri ce par minunate.

Bucuria mare pentru voi să fie
Marele simbol ce-i în veşnicie
Adică Isus cel care zicea…
Toţi care m-ascultă şi îmi fac voia
Toţi vor fi atunci, o spun fără teamă
Şi frate şi soră şi la urmă ,,MAMă”.

Nelu Tripon – resursecrestine.ro